Vestea dimineții pentru milioane de pensionari: se întâmplă cu pensiile chiar în acest an

de: Ozana Mazilu
21 07. 2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un nou anunţ despre măsurile luate în privința pensiilor. Iată ce trebuie să știe milioane de pensionari.

„Voucherele sociale nu sunt singura măsură din acest an. Vă aduc aminte că am început anul 2022 cu un pachet de măsuri, un pachet social pe care l-am discutat şi l-am negociat la formarea coaliţiei, cu o majorare de pensie minimă cu 25%, cu o majorare de 10% a pensiilor”, a precizat ministrul Muncii.

Pe lângă această veste bună pentru pensionari, trebuie menționat că a fost emis deja un milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”, potrivit RomaniaTV.

Măsurile luate pentru pensionari

Astfel, peste 2,5 milioane de români vor fi sprijiniți financiar. Este o măsură de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari. La 20 iunie a început alimentarea cardurilor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar.

Ca referință, cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

În continuare, iată cine primește voucherele sociale 2022. În primul rând, pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. De asemenea, persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

Și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pot beneficia de vouchere, dar și familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

Mai mult, familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, dar și persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.